Noaptea de Sanziene
În fiecare an, pe 24 iunie, românii marcheazâ sărbatoarea Sânzienelor.
Noaptea ce precede această zi se crede că este magică - minunile sunt
posibile, forţele benefice, dar şi cele negative ajung la apogeu.
Hora Sânzienelor
Legendele spun că Sânzienele sunt nişte fete foarte frumoase, care trăiesc
prin păduri sau pe câmpii. Ele se prind în horă şi "dau puteri" deosebite
florilor şi buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune la toate bolile.
În popor se crede că în noaptea Sânzienelor zânele zboară prin aer sau
umblă pe pământ. Ele cântă şi împart rod holdelor, femeilor căsătorite,
înmulţesc păsările şi animalele, tămăduiesc bolnavii, apără semănăturile de
grindină. Dacă oamenii nu le sărbatoresc cum se cuvine, ele se supără,
devenind surate bune cu înrăitele Iele sau Rusalii. Sânzienele se răzbună pe
femeile care nu ţin sărbătoarea de pe 24 iunie, pocindu-le gura. Nici bărbaţii
nu scapă uşor. Pe cei care au jurat strâmb vreodată, sau au facut alt rău, îi
aşteaptă pedepse îngrozitoare, despre Sânziene ştiindu-se că sunt mari
iubitoare de dreptate.
Soarele iubirii
Sânzienele reprezintă şi un prilej de întâlnire a tinerilor ce doresc să-şi
unească destinele, o sărbătoare a iubirii, cinstită cum se cuvine, cu cântec şi
joc. În ajunul Sânzienelor, fetele şi băieţii care urmează a se căsători se
adună spre seară in sat. E veselie, voie bună şi toată lumea e cu sufletul
deschis. Se ţin bâlciuri cu tiribombe şi căluşei. Flacăii aprind ruguri. Fetele
mari culeg de pe câmp flori de sânziene şi împletesc cununi. Apoi aruncă
peste case coroniţele. Dacă se lovesc sau se agaţă de horn, vestesc o
cununie apropiată. În zorii zilei flacăii se adună în cete şi străbat satele, cu
flori de sânziene la pălării. Se alege "Drăgaica". Este propusă una dintr-un
grup de şapte fete. Ea trebuie să fie cea mai frumoasă, cea mai cuminte şi
cea mai bună dintre fetele satului. Va fi împodobită cu spice de grâu.
Celelalte tinere se îmbracă în alb. Astfel format, alaiul Drăgaicei porneşte
prin sat şi pe ogoare. La răscruci fetele fac o horă şi cântă voioase. Adesea
"Drăgaicele" sunt confundate cu "Sânzienele". După unii specialişti,
sărbătoarea Sânzienelor îşi are originea într-un cult geto-dacic străvechi al
Soarelui. Aceste personaje au fost adesea reprezentate de traci înlânţuite
într-o horă care se învârteşte ameţitor.
Scăldate în rouă
Ceremonialul cuprinde apoi întreg satul. Gospodarii primesc câte un spic de
grâu, pe care îl aşează pe grindă, în şură. Ei speră ca până la acea înălţime
să li se adune grânele. Bătrânii vorbesc că în noaptea de Sânziene, ielele se
adună şi dansează în pădure. Cine le vede rămâne mut pentru totdeauna
sau damblageşte. Tot ei cred că cine nu respectă Drăgaica poate avea parte
de multe nenorociri: cel care spală, coase sau mătură în acea zi poate muri
înecat ori fulgerat. În popor se spune că fetele care vor să se mărite repede
trebuie să se spele cu rouă. Însă, pentru ca acest scăldat ritual să aibă
efectul scontat, se respectă anumite conditii: în zori, din locuri necălcate,
babele strâng roua Sânzienelor într-o cârpă albă, de pânză nouă, apoi o
storc într-o oală nouă. În drum spre casă, ele nu vorbesc deloc şi mai ales
nu trebuie să întâlnească pe nimeni. Dacă toate acestea sunt împlinite, cine
se spală cu roua respectivă va fi sănătos şi drăgăstos peste an. Femeile
măritate pot face şi ele acest ritual, ca să fie iubite tot anul de soţ şi să aibă
copii frumoşi şi sănătoşi.
